Marcos Rodríguez Pantoja, omul care a trăit 12 ani cu lupii, a murit la 80 de ani. Povestea „copilului-lup” din Sierra Morena

Marcos Rodríguez Pantoja a murit la 80 de ani, după o viață care pare desprinsă dintr-un film. Povestea lui a devenit de-a lungul timpului, studiu de caz, carte şi film.

Marcos Rodriguez Pantoja a trăit 12 ani singur în sălbăticie, cu lupii. Foto: FOTO: Noticias Galicia

Marcos Rodríguez Pantoja a murit pe 15 august 2026, în Rante, un sat din provincia Ourense în care își petrecuse ultimele decenii ale vieții. Avea 80 de ani. Pentru localnici, Marcos nu era doar bărbatul devenit celebru după ce a trăit în sălbăticie, ci omul care, după ce s-a întors printre ceilalți, a continuat să vorbească despre acei ani ca despre o parte esențială a vieții sale, potrivit noticiasgalicia.

S-a născut pe 7 iunie 1946, în Añora, provincia Córdoba, într-o familie săracă, iar după moartea mamei sale, când avea aproximativ șase ani, tatăl său l-a dat unui păstor de capre care trăia în Sierra Morena. Copilul a ajuns astfel într-un loc în care a trebuit să învețe să se descurce cu ceea ce avea în jur.

Păstorul l-a învățat cum să găsească apă și hrană, să recunoască plantele și să aibă grijă de animale. Pentru Marcos, muntele a devenit treptat singura lume pe care o cunoștea. Când păstorul a murit, băiatul a rămas acolo, singur, fără să mai aibă nicio legătură cu oamenii.

Lupii au devenit familia lui

În următorii 12 ani, Marcos a trăit în Sierra Morena, departe de societate. A găsit hrană, apă și adăpost în munți și a învățat să se orienteze într-un mediu în care supraviețuirea depindea de propriile cunoștințe.

În această perioadă s-a apropiat de o haită de lupi. Din ceea ce a povestit mai târziu, animalele au ajuns să-l accepte în preajma lor, iar Marcos a învățat să le recunoască comportamentul și să comunice cu ele prin sunete și urlete. Nu vorbea despre acea perioadă ca despre o simplă întâlnire cu niște animale sălbatice. Pentru el, lupii ajunseseră să însemne familie.

„Am învățat mai multe de la lupi decât de la oameni”, mărturisea el mai târziu, după o perioadă petrecută printre oameni, după reintegrarea sa în societate.

În 1965, după 12 ani petrecuți în munți, o patrulă a Gărzii Civile l-a găsit. Avea aproximativ 19 ani și trebuia să revină într-o lume pe care aproape că nu o mai cunoștea.

Întoarcerea nu a fost deloc simplă

Pentru cei care l-au găsit, era un tânăr care trebuia scos din munți. Pentru Marcos, însă, oamenii deveniseră străini. Nu era obișnuit cu banii, cu regulile vieții de zi cu zi sau cu felul în care funcționa societatea și avea probleme inclusiv în comunicarea cu cei din jur.

Primele momente au fost dificile. Potrivit RTVE, Marcos s-a opus atunci când agenții au încercat să-l ducă din munți și l-a mușcat pe unul dintre ei. După 12 ani în care își construise propriile reguli de viață, integrarea a fost extrem de grea.

A urmat o perioadă în care a trebuit să învețe lucruri pe care ceilalți copii le deprind în familie și la școală. A ajuns într-un orfelinat, unde a primit ajutor pentru a se adapta, apoi a lucrat ca cioban și în domeniul ospitalității și a făcut serviciul militar.

Întoarcerea printre oameni nu a șters însă anii din Sierra Morena. Marcos a rămas apropiat de natură și a vorbit mereu cu nostalgie despre timpul petrecut acolo.

Povestea sa a devenit şi film

Experiența lui a atras atenția antropologului și profesorului Gabriel Janer Manila, care i-a studiat viața pentru teza sa de doctorat. Cercetarea s-a transformat ulterior în cartea „He jugado con lobos” („M-am jucat cu lupii”), prin care povestea lui Marcos a ajuns la un public mult mai larg.

În 2010, regizorul Gerardo Olivares a făcut filmul „Entrelobos” („Printre lupi”), inspirat din anii petrecuți de Marcos în Sierra Morena. El a participat la realizarea filmului, iar povestea sa a ajuns astfel și pe marele ecran.

În anii care au urmat, Marcos a continuat să vorbească despre experiența sa în școli și la diferite evenimente.

Rante, locul în care și-a găsit casa

În 2001, Marcos s-a mutat în Rante, în San Cibrao das Viñas, provincia Ourense. Acolo a rămas până la sfârșitul vieții și, după atâția ani în care fusese privit mai ales prin prisma poveștii sale, a ajuns să fie cunoscut și ca un om al comunității.

Ultimele decenii le-a petrecut departe de Sierra Morena, dar nu și de amintirea ei. Vorbea despre animale, despre munți și despre felul în care învățase să se descurce fără oameni, iar cei care l-au cunoscut spuneau că păstrase o legătură puternică cu natura.